Un studiu recent arată că dieta are un impact mai mare asupra riscului de apariție a cancerului decât ne-am fi putut imagina.
Conform studiului publicat în JNCI Cancer Spectrum, aproximativ 80.110 noi cazuri de cancer descoperite la adulții de peste 20 de ani din Statele Unite ale Americii înregistrate în 2015 au fost atribuite unei diete necorespunzătoare. La nivelul numărului total de cazuri diagnosticate în 2015, cele care au fost cauzate de deficiențele alimentare au reprezentat în jur de 5,2%.
Unul dintre autorii studiului, Dr. Fang Fang Zhang, specialist în nutriție și epidemiolog la Tufts University din Boston spune că proporția cazurilor de cancer declanșate de dietă este similară cu cea determinată de consumul excesiv de alcool.
În cadrul studiului, oamenii de știință au evaluat șapte factori ai dietei: consumul redus de legume, fructe, cereale integrale, lactate și un consum ridicat de produse din carne procesată, carne roșie, băuturi cu un conținut ridicat de zahăr.
Dintre toți factorii analizați, s-a constatat că, un consum redus de cereale integrale vine cu cel mai mare risc de cancer. Este urmat de consumul redus de lactate, de consumul ridicat de carne procesată, de consumul redus de fructe și legume. Pe ultimele două poziții în clasamentul factorilor de risc se clasează consumul excesiv de carne roșie și consumul de băuturi răcoritoare cu un conținut ridicat de zahăr.
Studiul a analizat date privind nutriția adulților înregistrare între 2012 și 2016 în SUA. Datele au fost colectate în perioada menționată în cadrul unui studiu derulat la nivel național conceput pentru a identifica obiceiurile alimentare ale americanilor și pentru a le evalua starea de sănătate. Aceste date au fost analizate în raport cu cifrele de incidență a cazurilor de cancer înregistrate în 2015 de către Centrele de Prevenire și Control a Bolilor din SUA.
Cele mai frecvente cazuri de cancer provocate de deficiențele alimentare sunt cele de colon și cele rectale.